Friday 27 November 2009

Băsescu a ciocnit, sub influenţa alcoolului, mai mulţi protoni, apoi a vorbit urât

Dacă m-aş uita vreodată la televizor şi aş nimeri peste o emisiune de susţinere greţoasă/ridicat mingea la fileu pentru Traian Băsescu, aş schimba imediat canalul fără să cred o iotă din ce s-ar vehicula în emisiunea respectivă.

Pentru votanţii PSD (mai vechi şi mai noi) + nehotărâţii fără discernământ, povestea copilului abuzat de tiranul portocaliu stoarce instantaneu lacrimi. Faptul că tocmai Antena 3/Realitatea sunt majoretele îngrijorate de controlul nervilor publici nu trezeşte nicio suspiciune. De asemenea faptul că înregistrarea datează din 2004. Timp de 5 ani martorii oculari ai evenimentului (populaţie, presă) au fost hăituiţi/ameninţaţi cu moartea/prea speriaţi ca să vorbească. Le-a fost prea frică să împărtăşească soarta lui Mircea Badea, în detenţie la Gherla, a lui Voiculescu, cu cătuşe la mâini, a lui Năstase, făcând pipi pe el în celulă ca să se încălzească.

Ce-i aia maică, frame? În frame-ul t am mâna lui Băsescu în poziţia X, iar în frame-ul t+5 în poziţia X+5, fără poziţii intermediare? Bietul copil!

Nu era mai simplu ca Antena 3 să difuzeze un film cu don Leoncio biciuind-o pe Isaura? La o analiză atentă, Valentin Stan arată că mâna lui Băsescu apucă biciul, schiţează semnul Satanei, o loveşte pe Isaura. Camera insistă pe faţa lui don Leoncio, chinuită de ceva între culpabilitate şi puseu sadoerotic, dar nu vă lăsaţi păcăliţi. Nu poţi înşela o gospodină.

În pofida analizei excelente a lui Alex Mihăileanu de aici, filmul este 100% genuin. Bogdan Istrătoiu este copilul musulman botezat de Băsescu. În momentul în care Băsescu, cocoţat pe podium, a strigat ceva, copilul a exclamat "Allah..."

Sunt convins că şi pentru Dvs ar fi fost prea mult.

1 comment:

blabla said...
This comment has been removed by the author.