Majoritatea, in Romania, miroase urat

Discutii, in ultimele saptamani, despre Parlament unicameral in Romania.

Promotorii ideii sunt acuzati, printre altele, de apetente dictatoriale si de demagogie, de a vrea sa inlocuiasca legiferarea prin vocea majoritatii prin guvernarea in nume propriu a catorva.

Sub ce temei?

Majoritatea, in Romania, e mai sacra decat o vaca indiana. Parlamentul, ca reprezentant al acestei majoritati, ar fi un garant intangibil al democratiei. Nu e chiar asa. Cine ii reprezinta pe romanii cu un nivel bun de educatie, cu venituri medii sau usor peste, conectati la realitatea internationala contemporana? Parlamentul canadian, poate, dar in Romania, in afara lui Varujan Pambuccian, nu mai cunosc pe nimeni astfel. Oamenii din aceasta clasa formeaza partea educata a generatiei X din clasa de mijloc – in lipsa unui termen generic consacrat, fie ei X+. Nu sunt numerosi, dar sunt printre putinii in Romania care functioneaza la parametrii lumii occidentale. Modelul lor de comportament este cel al lumii civilizate moderne. Reprezentarea lor in Parlament ar trebui sa fie, proportional vorbind, macar egala cu procentajul lor in societate. Preferabil mai mare, deoarece importanta lor relativa in drumul spre o societate normala este mai mare. Aceasta reprezentare este, insa, cvasi-nula.

A nu se intelege prin reprezentativitate coincidenta de interese. Sub acest aspect e discutabil daca Parlamentul reprezinta, intr-adevar, pe cineva in afara de parlamentari. Prin reprezentativitate inteleg, in primul rand, prezenta in randurile legislativului a exemplarelor unei anumite clase. Or, sub acest aspect Parlamentul reprezinta cu adevarat "majoritatea". Majoritatea culeasa de pe strada, oameni fara vreun nivel de educatie sau pregatire speciale, majoritatea culeasa din SUV-urile din care zboara pet-uri pe sosele. Majoritatea care iese la gratar in spatele blocului, printre gunoaie, pisici moarte si zbieretele lui Guta. Cu o singura diferenta – majoritatea din Parlament sta ceva mai bine cu banii. Unii cumpara Louis Vuitton din Obor, ceilalti de pe Champs Elysées.

Dar de ce, Dumnezeule, trebuie sa culeg la intamplare oameni fara abilitati deosebite (ba, de multe ori, cu nicio abilitate sau cu carente de educatie vizibile) si sa le acord privilegii exceptionale pentru a fabrica legi, in conditiile in care am serioase dubii asupra capacitatii lor de a rezolva probleme de matematica de clasa a V-a?  In numele reprezentarii "majoritatii"? O sarcina de un asemenea nivel nu ar impune o oarecare preselectie? Intregul exercitiu electoral seamana, in Romania, cu incercarea de alegere a celui mai bun mar dintr-o gramada de mere stricate - un demers pagubos si inutil.

In conditiile, deci, in care Parlamentul Romaniei reprezinta, in toate, un grup sau o suma de grupuri sociale in totala discordanta cu lumea civilizata, ar fi altfel decat benefica reducerea numarului de parlamentari?

A, Parlamentul poate, in teorie, contracara tendinte dictatoriale si poate asigura echilibrul politic, si atunci diminuarea numarului de parlamentari limiteaza aceasta capacitate. Insa daca Parlamentul poate contracara tendinte anti-dictatoriale prin volum, atunci acest volum poate fi la fel de bine folosit pentru contracararea oricarui fel de tendinte.  A initiativelor benefice, de pilda. Dupa cum am vazut mai sus, structura actuala a Parlamentului face, de fapt, mai probabil acest ultim caz. Iar daca volumul nu conteaza, reducerea numarului de parlamentari nu influenteaza functia de garant al echilibrului politic si argumentul anti-dictatorial cade.

A spune, in concluzie, ca Parlamentul, in forma sa actuala, sta sau cade alaturi de democratie e un cutit cu doua taisuri. Da, este corect, daca intelegem democratia prin acel sistem in care majoritatea impune minoritatii muzica balului. In cazul de fata, insa, majoritatea asculta Florin Salam. Daca acestui gen de majoritate i se reduce reprezentarea, macar in numar absolut, daca nu se poate proportional (prin limitarea notiunii de cetatenie, de pilda), atunci nu pot decat sa ma bucur.