Tristeţe şi Salam

Se pare că primăria Clujului a interzis manelele şi scuipatul cu seminţe în taxiuri. Costi Rogozanu e, fireşte, revoltat de acest atentat la "libertatea de exprimare prin gust muzical".

Noi cei de pe aici am început să aruncăm cu ouă roşii stricate şi drob împuţit în Costi, dar omul are dreptate: în Cluj taximetriştii sunt într-adevăr discriminaţi. Iată o relatare de pe teren:

"Sunt un bucureştean de două zile cu treburi prin Cluj. Vă scriu ca să înţelegeţi şi Dvs ce se întâmplă acolo.

De dimineaţă, de cum am aterizat, fuga într-un taxi. Am urcat, mi-am pus centura… Oroare! Prins cum eram cu graba, nu-mi dădusem seama că başii bubuiau îngrozitor şi o voce cvasi-feminină behăia ceva despre o umbrelă. M-am întors spre stânga să spun şoferului să dea mai incet.. a doua surpriză! Şoferul era o adolescentă de nici 16 ani, cu pantaloni trei-sferturi roz, tricou cu strassuri si cu un efluviu de ritzi-pitzi-uri (sau cum le zice) prin păr. De fapt, nici nu ştiu bine ce era păr şi ce era plastic! M-a privit serios pe deasupra ochelarilor de soare (era 6 dimineaţa şi sta să plouă) şi mi-a spart un balon de gumă in faţa: "Ce mă… nu-ţi place Rihanna?" (sau cred că asta a zis).

I-am facut un semn că "lasă" şi am tulit-o din maşină. Noroc că în spate era alt taxi.

Ah, ce bine! Aer condiţionat, linişte. Un batrânel amabil, cu papion. Papion? L-am privit mai atent. Părea îmbrăcat de gală tipul. Am dat să-l întreb de ce, dar a ridicat mâna, să tac. A închis ochii şi părea că aşteaptă ceva. Părea in transă. Era o linişte nefirească, nepamânteană.

Şi apoi a coborât mâna. Dirija! Din cele şase difuzoare ale maşinii izbucniră dintr-o dată zeci de alămuri, ca şase mii de draci călărindu-l pe creier pe Wagner! Hectometri de coarde, un batalion de fagoţi, o divizie de timpane, o tubă cât o catedrală îmi răsuceau nervii pe alăturari nefireşti de tonalităţi si tritonuri satanice! Bătrânelul îşi agita braţele spasmodic fără să scoată un sunet, îşi ridicase ochii închişi către acoperiş şi la colţul buzelor îi apăruseră firişoare de salivă.

Mi-am smuls laptopul din spate, am încercat uşa - slavă domnului, nu o blocase, am fugit fară să mă uit înapoi.

Al treilea taxi… eram păţit de acum, am deschis cu prudenţă uşa. Maşina era un Dodge vechi iar şoferul, un tip tuns zero, cu mustăţi uriaşe şi o geacă de blugi. De sub geacă se iţea un tricou cu ultimul album Cannibal Corpse. Pe undeva, am ghicit că sub el era un tricou cu penultimul album Cannibal Corpse.

"Cam cât de aici până pe Horia?", l-am intrebat.

S-a uitat la mine fix preţ de câteva secunde, apoi a facut un gest cu mâna ca şi cum ar fi chinuit o chitara şi a glăsuit: "Djeeeeeeeeee! Dji-Dji! Djiunnnnngh!" Am închis uşa.

Nu vă mai spun câte ore am căutat un taxi normal in aeroport… Am catalogat şase melomani nebuni (doi cu Wagner, unul cu ceva modern pentru orgă, poate Reger, restul operă italiană), douăzeci de rockeri dintre care un fan black-metal care îşi transformase taxiul in coşciug, şase piţipoance care ascultau pop la maximum si plescăiau gumă.

Până când l-am văzut. Stătea mai retras, într-o Solenza amărâtă. Mă gândisem să sun un prieten să vină să ma ia sau să iau un autobuz, dar mi-am zis că nu strică sa incerc. Am apăsat uşurel pe mâner.

EL era îmbrăcat într-un trening vechi, albastru, avea şosete albe şi şlapi. De retrovizor erau agăţate calendare religioase slinoase, căteluşi de plus şi un fanion cu Manchester United. Faţa nerasă şi tristă imi amintea de un gupi căruia ai uitat să-i dai de mâncare.

"O să-mi pui muzică la maximum?" l-am intrebat din start. S-a uitat la mine cu ochi tulburi si rugători şi a făcut din cap ca nu. Dar ştiam ce se poate întâmpla. L-am privit drept in ochi şi i-am zis: Guţă? Salam? Minodora la Maxim?

A oftat şi mi-a facut semn catre avizul tipărit mic de pe parbriz: "Primăria oraşului Cluj hotarăşte că…" Am citit. Am inţeles.

În seara asta o sa scriu pe blog că nu se mai poate aşa. De ce taximetriştii au voie sa pună operă la maximum, trance, house, metale, John Cage, minimalişti australieni, dar manele nu? Mai ales că printre toţi cei treizeci şi trei de taximetrişti doar unul era manelist! Şi acela nici măcar nu era ţigan! Cât de ipocriţi suntem noi românii!

Mi-am răsucit îngândurat fularul de interior şi l-am întrebat pe şofer unde pot găsi nişte iaurt. Oare ce-ar zice Rogozanu?"