Există oameni care, deşi non-religioşi, sunt convinşi de existenţa unui creator al Universului. Sunt gata să lase deoparte Vechiul şi Noul Testament, pe Isus şi imaculata concepţiune, precum şi întreaga filozofie a păcatului originar şi mîntuirii, pentru a argumenta pentru "prima cauză" şi "complexitatea ireductibilă".
E, aparent, evident că toate lucrurile au o cauză, de asemenea, că ochiul e un mecanism prea complex pentru a fi apărut pe cale naturală. Ce a fost la "început"? Cum poţi să spui că Universul a apărut din nimic?
Dumnezeu e o fiinţă conştientă care a creat Universul precum şi toate fiinţele vii. Asta ca să ştim cu cine avem de-a face. Adăugând detalii (mântuire, Isus etc), ne lovim de obstacole teologice: vom găsi întotdeauna o biserică sau sectă în dezacord cu presupunerea noastră. Din această cauză, îndepărtăm sursele potenţiale de obiecţiuni şi rămânem cu minimum minimorum: imaginea unui Dumnezeu cu care toate dogmele, inclusiv extrem de mulţi necredincioşi (în sens tradiţional) sunt de acord.
În ce sens există acest Dumnezeu minimal?
Foarte mulţi sunt familiari cu butada lui Russell: undeva între Marte şi Jupiter orbitează în jurul Pământului un mic ceainic. Demonstraţi că nu am dreptate.
Există o probabilitate > 0 ca acel ceainic să existe? Da, evident. O misiune NASA a lansat un ceainic pe orbită, ca răspuns la glumele făcute pe baza ceainicului lui Russell. Orice agenţie spaţială normală, cu simţul umorului, ar proceda similar.
Făcând abstracţie de umorul NASA, ce şanse are ceainicul respectiv să existe acolo? Oricine poate inventa o explicaţie fizic plauzibilă pentru ceainicul respectiv. O expediţie extraterestră a investigat acum 100 de ani în Minneapolis casa unei bunicuţe. Au scanat tot ce au putut scana, şi pe nava lor au încercat să reproducă ceea ce vedeau în casele pământenilor. Printre altele, acest ceainic, care, din cauza unui accident nefericit, s-a pierdut undeva după orbita lui Marte. E extrem de improbabil, dar poate cineva susţine că e fizic imposibil?
Nu numai atât, dar cum cunoştinţele noastre despre Univers sunt incomplete, orice afirmaţie cu sens (deci nu "toate cercurile pătrate sunt albastre") are şanse să cuprindă ceva fizic posibil. Inclusiv "toţi corbii sunt albi" sau solipsismele.
Atunci "Dumnezeu există" nu înseamnă "este fizic posibil să etc etc". Asta e o tautologie. Dacă am spune că ceva există în sensul ăsta, n-am spune nimic. Nimeni nu poate să demonstreze negaţia – că Dumnezeu nu poate exista.
Dacă mâine nu m-aş duce la serviciu motivând că "la nr. 28, un papagal roz invizibil îmi va arunca o cărămidă în cap", m-ar crede cineva? Nu, pentru că nimic din realitatea observabilă nu indică aşa ceva. Corect vorbind, nu voi spune "un papagal roz invizibil care să-mi arunce o cărămidă în cap nu există", ci "atribui o probabilitate neglijabilă faptului că...". De ce atribui o probabilitate neglijabilă existenţei papagalului?
-deoarecenu există o Teorie a Papagalului Roz. Nu a propus nimeni un mecanism de fapte în care un papagal roz să fie integrat şi care să explice fenomene existente, cu atât mai puţin un mecanism de testare a acestei teorii.
-deoarece un papagal roz nu a fost observat de către mine sau de către o sursă neinteresată, niciodată.
-deoarece, întotdeauna cînd eu sau altcineva afirm existenţa unui papagal roz care face X sau Y, există o explicaţie perfect valabilă a lui X sau Y care nu presupune un papagal roz. Prin "perfect valabilă" înţeleg ceva care contrazice una dintre cele două propoziţii de mai sus. Adică, fie există o Teorie a Cârtiţei Albastre, care explică şi prezice X sau Y, fie a fost observată de către surse neinteresate o cârtiţă albastră care... înţelegeţi ideea.
Cred că este metodologic corect să spunem că, în cazul în care toate cele trei cazuri de mai sus sunt adevărate, un papagal roz nu există. Doar metodologic şi nu logic, deoarece nimic nu interzice, în continuare, posibilitatea fizică a papagalului roz.
Dacă acceptăm înţelesul de mai sus al cuvântului "existenţă", Dumnezeu nu există:
Nu există o Teorie a lui Dumnezeu în sens ştiinţific; a afirma că Dumnezeu e la originea tuturor lucrurilor/intervine în faptul X din istorie nu conţine nimic testabil (cum se poate invalida ipoteza?) şi are putere predictibilă zero. De asemenea, nimic din teoriile ştiinţifice actuale nu are nevoie de Dumnezeu ca să funcţioneze.
Nimeni nu l-a observat vreodată pe Dumnezeu. Pavel din Tars nu e o sursă neinteresată.
Întotdeauna cînd se afirmă "Dumnezeu a făcut X sau Y" – fie că vorbim de un pacient în moarte clinică revenit la viaţă, fie că vorbim de apariţia ochiului – există o explicaţie alternativă perfect valabilă şi documentată.
Acest ultim caz e interesant deoarece neînţelegerea lui constituie baza argumentaţiei non-religioşilor pentru existenţa lui Dumnezeu. E aşa numitul "God of the gaps" – "nu înţeleg X, deci există un Dumnezeu care e responsabil de X". În toate cazurile - nu în majoritatea, ci în toate – există o teorie ştiinţifică (adica nu imaginaţia bunicii Samara despre broaştele ţestoase care sprijină Pământul) care explică X. Motivul argumentaţiei prin "God of the gaps" e doar ignoranţa oamenilor. Două exemple sunt în mod particular interesante.
1.) Argumentul cauzal al existenţei lui Dumnezeu
a.)Tot ceea ce există are o cauză
b.)Universul există
c.)deci Universul are o cauză, şi anume Dumnezeu
Acest argument, oarecum copilăresc, pare să ignore următoarele:
-nu e clar ce înţelegem prin cauză. Aristotel distingea patru tipuri de cauze. Sosa distinge de asemenea, patru. Etc.
-fie şi aşa, mă rezum, intuitiv, la cauză ca "ceea ce produce X". Care este cauza dezintegrării radioactive atunci, un fenomen pur aleator? Se pare că a.) nu e peste tot valabil.
-fie a.) totuşi valabil, de ce Universul a fost creat de Dumnezeu şi nu de Viezurele-timid-de câmpie? Sau vorbim de unul şi acelaşi lucru?
2.) Complexitatea ireductibilă
a.)Acest obiect complex are un creator
b.)Acest obiect Y pare să fie la fel de complex ca şi X
c.)deci Y are şi el un creator.
Sweet.
Pentru orice organ care e "prea complex pentru a fi evoluat" există un drum biologic perfect explicat şi acceptabil. În particular, pentru evoluţia ochiului, fie exemplul de aici. Sunt prea multe cazuri accesibile pe Internet pentru a invoca lipsa informaţiei.
În plus, nimeni nu pare să aibă ceva cu acel "pare să" din b.)
De asemenea, nimic din argument nu interzice prezenţa mai multor creatori. De ce acelaşi Dumnezeu a creat şi ochiul şi nervul laringeal?
Nota bene. Nu putem face nimic cu cei care afirmă existenţa lui Dumnezeu în pofida logicii (credo quia absurdum). Ei sunt obiectul altei argumentaţii.
Nota bene II. Există însă extrem de mulţi oameni, perfect normali şi educaţi, care iau de bună existenţa lui Dumnezeu deoarece tradiţia le spune asta iar ei nu se gândesc mai departe deoarece nu le trece prin minte să se gândească. Aceşti oameni nu sunt familiari cu "God of the gaps" şi cu acest gen de argumente, pentru că nu au căutat niciodată să citească aşa ceva. Limbajul unui astfel de discurs trebuie să fie natural, clar pentru un copil de 10 ani, altfel, dacă e prea abstract şi scientizat, e degeaba.
Nota bene III. În Lausanne se încearcă simularea unui creier uman folosind un supercomputer (proiectul Blue Brain). În caz că reuşeşte, pentru un astfel de creier simulat, noi am fi Dumnezeu, o instanţă observabilă de papagal roz.
Se pare că primăria Clujului a interzis manelele şi scuipatul cu seminţe în taxiuri. Costi Rogozanu e, fireşte, revoltat de acest atentat la "libertatea de exprimare prin gust muzical".
Noi cei de pe aici am început să aruncăm cu ouă roşii stricate şi drob împuţit în Costi, dar omul are dreptate: în Cluj taximetriştii sunt într-adevăr discriminaţi. Iată o relatare de pe teren:
"Sunt un bucureştean de două zile cu treburi prin Cluj. Vă scriu ca să înţelegeţi şi Dvs ce se întâmplă acolo.
De dimineaţă, de cum am aterizat, fuga într-un taxi. Am urcat, mi-am pus centura… Oroare! Prins cum eram cu graba, nu-mi dădusem seama că başii bubuiau îngrozitor şi o voce cvasi-feminină behăia ceva despre o umbrelă. M-am întors spre stânga să spun şoferului să dea mai incet.. a doua surpriză! Şoferul era o adolescentă de nici 16 ani, cu pantaloni trei-sferturi roz, tricou cu strassuri si cu un efluviu de ritzi-pitzi-uri (sau cum le zice) prin păr. De fapt, nici nu ştiu bine ce era păr şi ce era plastic! M-a privit serios pe deasupra ochelarilor de soare (era 6 dimineaţa şi sta să plouă) şi mi-a spart un balon de gumă in faţa: "Ce mă… nu-ţi place Rihanna?" (sau cred că asta a zis).
I-am facut un semn că "lasă" şi am tulit-o din maşină. Noroc că în spate era alt taxi.
Ah, ce bine! Aer condiţionat, linişte. Un batrânel amabil, cu papion. Papion? L-am privit mai atent. Părea îmbrăcat de gală tipul. Am dat să-l întreb de ce, dar a ridicat mâna, să tac. A închis ochii şi părea că aşteaptă ceva. Părea in transă. Era o linişte nefirească, nepamânteană.
Şi apoi a coborât mâna. Dirija! Din cele şase difuzoare ale maşinii izbucniră dintr-o dată zeci de alămuri, ca şase mii de draci călărindu-l pe creier pe Wagner! Hectometri de coarde, un batalion de fagoţi, o divizie de timpane, o tubă cât o catedrală îmi răsuceau nervii pe alăturari nefireşti de tonalităţi si tritonuri satanice! Bătrânelul îşi agita braţele spasmodic fără să scoată un sunet, îşi ridicase ochii închişi către acoperiş şi la colţul buzelor îi apăruseră firişoare de salivă.
Mi-am smuls laptopul din spate, am încercat uşa - slavă domnului, nu o blocase, am fugit fară să mă uit înapoi.
Al treilea taxi… eram păţit de acum, am deschis cu prudenţă uşa. Maşina era un Dodge vechi iar şoferul, un tip tuns zero, cu mustăţi uriaşe şi o geacă de blugi. De sub geacă se iţea un tricou cu ultimul album Cannibal Corpse. Pe undeva, am ghicit că sub el era un tricou cu penultimul album Cannibal Corpse.
"Cam cât de aici până pe Horia?", l-am intrebat.
S-a uitat la mine fix preţ de câteva secunde, apoi a facut un gest cu mâna ca şi cum ar fi chinuit o chitara şi a glăsuit: "Djeeeeeeeeee! Dji-Dji! Djiunnnnngh!" Am închis uşa.
Nu vă mai spun câte ore am căutat un taxi normal in aeroport… Am catalogat şase melomani nebuni (doi cu Wagner, unul cu ceva modern pentru orgă, poate Reger, restul operă italiană), douăzeci de rockeri dintre care un fan black-metal care îşi transformase taxiul in coşciug, şase piţipoance care ascultau pop la maximum si plescăiau gumă.
Până când l-am văzut. Stătea mai retras, într-o Solenza amărâtă. Mă gândisem să sun un prieten să vină să ma ia sau să iau un autobuz, dar mi-am zis că nu strică sa incerc. Am apăsat uşurel pe mâner.
EL era îmbrăcat într-un trening vechi, albastru, avea şosete albe şi şlapi. De retrovizor erau agăţate calendare religioase slinoase, căteluşi de plus şi un fanion cu Manchester United. Faţa nerasă şi tristă imi amintea de un gupi căruia ai uitat să-i dai de mâncare.
"O să-mi pui muzică la maximum?" l-am intrebat din start. S-a uitat la mine cu ochi tulburi si rugători şi a făcut din cap ca nu. Dar ştiam ce se poate întâmpla. L-am privit drept in ochi şi i-am zis: Guţă? Salam? Minodora la Maxim?
A oftat şi mi-a facut semn catre avizul tipărit mic de pe parbriz: "Primăria oraşului Cluj hotarăşte că…" Am citit. Am inţeles.
În seara asta o sa scriu pe blog că nu se mai poate aşa. De ce taximetriştii au voie sa pună operă la maximum, trance, house, metale, John Cage, minimalişti australieni, dar manele nu? Mai ales că printre toţi cei treizeci şi trei de taximetrişti doar unul era manelist! Şi acela nici măcar nu era ţigan! Cât de ipocriţi suntem noi românii!
Mi-am răsucit îngândurat fularulde interior şi l-am întrebat pe şofer unde pot găsi nişte iaurt. Oare ce-ar zice Rogozanu?"
Un fost prim-ministru, graseiat, diplomat, civilizat şi pofticios, se întreabă dacă nu cumva voturile diasporei ar trebui să aibă o greutate relativă mai mică, fiind veneticii aceia de multişor rupţi de realităţile locale şi degrabă neplătitori de taxe pe ogorul natal.
Naturaleţea cu care doamna ridică sprâncenele a mirare, discursul sotto-voce, egal şi reţinut, disimulează frumos fondul problemei: partidul egalitarist-socialist îi vrea pe unii cetăţeni mai puţin cetăţeni decât ceilalţi. E teoria salamului cu soia din anii '90, dar pe când salamul acela cu soia se degusta pe o foaie de ziar unsuros, cu basca alături, în gară la Olteniţa, salamul cu soia de azi e vintage şi servit cu garnitură de caviar-gauche de către chelneri franţuzi (aroganţi şi uşor gay, comme il faut).
Nu e politicos să nu facem conversaţie cu doamna: îi reamintim deci că înţelesul nostru al cuvântului diaspora este, apud Wikipedia, "a permanently displaced and relocated collective".
Or, ce ar fi românii din România, o populaţie dislocată de către invaziile barbare din '44 din lumea europeană din care de abia începuse să facă parte, altceva decât "a displaced and relocated collective"? Relocaţi în spatele cortinei de fier, izolaţi de recent-achiziţionata patrie culturală, România întreagă e o diaspora care încearcă să revină timid în Sionul natal. Pentru europeanul, civilizatul Năstase, care apreciază la justa valoare locul furculiţei de peşte la o cină selectă, ar trebui să fie clar unde e centrul şi care e Dispersia.
În contrast, cei emigraţi în statele vechi ale UE sunt azi parte a centrului; căpşunari-căpşunari, dar ei se plimbă printre damele bine din Zürich, pe când noi nu.
Putem deci să fim de acord cu teoreticianul Năstase şi să batem cu furculiţa de peşte în masă: da, vrem ca voturile diasporei să conteze mai puţin, cu amendamentul că centrul trebuie definit ca totalitatea celor care activează în inima vechii Europe, iar diaspora: cei care stau la periferie, cu mâna întinsă, aşteptând să le dea voie Vanghelie să fure curent.
Atunci, mă scuzaţi, dar avansul lui Traian Băsescu este de cel puţin 50% şi mai aveţi destul de plâns pe la BEC ca să îndreptaţi asta.
E doar o teorie, făceam şi eu conversaţie cu doamna.
pesedíst, pesedişti, s.m. Persoană care votează PSD.
Există două situaţii în care o persoană votează PSD şi nu poate fi considerată pesedistă:
-contracandidatul PSD e Vadim, Becali sau ceva similar
-incapacitate mentală temporară
Ar trebui să mergem până la extremele disonanţei cognitive pentru a ne convinge că Traian Băsescu este o variantă similară cu Vadim sau Becali. Nu am întâlnit încă un asemenea exemplar, dar n-ar fi exclus să existe.
În schimb, avem de-a face cu o sumedenie de cazuri în care un individ, votant anti-PSD în mod normal, se aruncă într-o mare de explicaţii cu privire la noul său mod de vot. Băsescu nu e "de dreapta", Elena Udrea e o fufă al cărei singur merit e prestaţia de tip Lewinsky, guvernul Boc e cel mai slab guvern de după '90, şi unde mai pui că Boc e şi mic de statură etc
După mintea mea, ce latră ca un câine, dă din coadă ca un câine, s-a născut în Anul Câinelui şi e alcătuit din atomi de carbon-câine, nu miaună prea des. Dacă votezi cu PSD şi nu te duci până într-acolo încât să susţii că Băsescu e un alt fel de Vadim, eşti pesedist.
Votaţi cu cine vreţi în turul II, dar nu pretindeţi că în afundul negurii esenţei sufletului aveţi bunici liberali dacă puneţi ştampila pe Mircea Geoană. Asumaţi-vă votul pentru PSD, cu tot cu istoria recentă cu care acest partid vine la pachet.
Dacă m-aş uita vreodată la televizor şi aş nimeri peste o emisiune de susţinere greţoasă/ridicat mingea la fileu pentru Traian Băsescu, aş schimba imediat canalul fără să cred o iotă din ce s-ar vehicula în emisiunea respectivă.
Pentru votanţii PSD (mai vechi şi mai noi) + nehotărâţii fără discernământ, povestea copilului abuzat de tiranul portocaliu stoarce instantaneu lacrimi. Faptul că tocmai Antena 3/Realitatea sunt majoretele îngrijorate de controlul nervilor publici nu trezeşte nicio suspiciune. De asemenea faptul că înregistrarea datează din 2004. Timp de 5 ani martorii oculari ai evenimentului (populaţie, presă) au fost hăituiţi/ameninţaţi cu moartea/prea speriaţi ca să vorbească. Le-a fost prea frică să împărtăşească soarta lui Mircea Badea, în detenţie la Gherla, a lui Voiculescu, cu cătuşe la mâini, a lui Năstase, făcând pipi pe el în celulă ca să se încălzească.
Ce-i aia maică, frame? În frame-ul t am mâna lui Băsescu în poziţia X, iar în frame-ul t+5 în poziţia X+5, fără poziţii intermediare? Bietul copil!
Nu era mai simplu ca Antena 3 să difuzeze un film cu don Leoncio biciuind-o pe Isaura? La o analiză atentă, Valentin Stan arată că mâna lui Băsescu apucă biciul, schiţează semnul Satanei, o loveşte pe Isaura. Camera insistă pe faţa lui don Leoncio, chinuită de ceva între culpabilitate şi puseu sadoerotic, dar nu vă lăsaţi păcăliţi. Nu poţi înşela o gospodină.
În pofida analizei excelente a lui Alex Mihăileanu de aici, filmul este 100% genuin. Bogdan Istrătoiu este copilul musulman botezat de Băsescu. În momentul în care Băsescu, cocoţat pe podium, a strigat ceva, copilul a exclamat "Allah..."
Sunt convins că şi pentru Dvs ar fi fost prea mult.
20% dintre români au votat Crin Antonescu în primul tur. În lipsa altor studii, un grup de cercetători laponi arată că în jur de 2/3 dintre aceştia vor vota Geoană în turul doi.
Conform grupului de cercetători, prezumtiva rotaţie la putere va aduce multiple beneficii României, beneficii dintre care enumerăm:
Personaje incompetente şi detestabile precum Elena Udrea şi Monica Ridzi nu vor mai ocupa funcţii de stat, lăsând această ocupaţie pe seama personajelor incompetente şi detestabile din coaliţia PNL-PSD.
Clica de afacerişti veroşi şi servili din tagma Căşuneanu-Cocoş va îşi va primi dreapta pedeapsă pentru atentatul la hemoglobina poporului român şi va fi obligată să-şi reorienteze servilismul şi şpăgile către noua conducere.
Dezorganizarea activităţilor economice, perpetuată de regimul Băsescu, prin care în România coexistă simultan, în profund antagonism, diverse mafii roşii sau portocalii, va înceta prin readucerea tuturor grupurilor de interese sub un singur drapel, întocmai ca sub ultimul regim naţional (2000-2004).
Hărţuirea diverşilor patrioţi care şi-au servit ţara sub semnătură înainte de 1989 va înceta. Cu toate că Parlamentul României a încercat prin toate puterile să oprească abuzurile, regimul autoritar Băsescu a reuşit sa provoace un disconfort însemnat celor care au luptat pentru binele ţării.
Emisiunea Naşul se suspendă pe timp nedefinit, ca retribuţie pentru obedienţa greţoasă de care au dat dovadă autorii emisiunii, în totală contradicţie cu obiectivitatea şi profesionalismul demonstrate de repere morale precum Mircea Badea, Valentin Stan, Mihai Gâdea, Victor Ciutacu, Sorin Roşca-Stănescu. Într-o perioadă în care media aservite preşedintelui ameninţau să depăşească uneori 5% ca pondere, aceşti oameni şi-au făcut cu prisosinţă datoria (uneori rezistând cu o remuneraţie la limita supravieţuirii).
Ieşirile rasiste sau misogine, înjurăturile printre dinţi şi alte asemenea bădărănii la care am fost supuşi în ultimii ani din partea celui mai înalt for de conducere vor înceta (să mai fie făcute publice, N.R.). Presa va avea grijă să nu mai monitorizeze informaţii despre stări de nervozitate fireşti în viaţa plină de stres a oamenilor de stat, precum cele ale d-lui Geoană.
De asemenea, hăhăielile ubicue şi penibile ale celui care a dispus timp de 5 ani de soarta ţării vor fi înlocuite de un discurs plin, ce-i drept, de demagogie, banalităţi şi locuri comune, dar rostit pe o voce caldă, omenească.
Dictatura incompetentă a tiranului Băsescu (care, în mod ruşinos pentru un dictator, a sfârşit prin a avea Parlamentul, Justiţia şi Presa împotrivă) va fi înlocuită de o dictatură calmă, civilizată şi competentă, întocmai ca în perioada regimului naţional 2000-2004, de care românii şi-ar aduce aminte, dacă ar avea cu ce, cu plăcere.
Statul român îşi va retrage imediat trupele din Afganistan şi Irak, dintr-un război care nu este al nostru, al membrilor NATO şi aliaţilor SUA.
Gabriel Liiceanu, HR Patapievici, Mircea Mihăieş, TR Ungureanu şi alţi pseudo-intelectuali fripturişti ai lui Traian Băsescu vor fi declaraţi personae non grata, iar împotriva lor se va deschide un proces de înaltă trădare. Apărarea lotului va fi asigurată de dl Gâdea, deoarece nu toată lumea înţelege cuvintele folosite de dl Patapievici.
Orice subiect mai vechi de 3 zile va fi declarat în mod oficial ridicol sau derizoriu, deoarece este injust a impune memoriei colective o asemenea putere de concentrare. Aceasta priveşte mineriadele, revoluţia, mătuşa Tamara, şpăgile de stat sau alte evenimente din trecutul îndepărtat care au distras în mod nefericit atenţia poporului nostru de la probleme presante, precum decolteul doamnei Udrea.
În fine, prin alegerea noului preşedinte, liniştea publică nu va mai fi tulburată de atâtea certuri, disensiuni şi grozăvii precum în ultimii 5 ani. Cu un parlament, o presă, un guvern şi o justiţie practic pe aceleaşi poziţii, nimeni nu va putea să conteste lucrările Statului în vederea binelui general. După ce au fost 5 ani sfâşiaţi de lupte interne, românii vor purta în sfârşit aceeaşi bască.
Mulţumim celor pe care studiile superioare nu i-au împiedicat să fie orbiţi de patima pentru tiranie, şi s-au lăsat ghidaţi de forţa spirituală dintotdeauna a poporului român – veşnicia satelor înfundate în glod în care mujicii cu privirea tulbure pun de 20 de ani ştampila aşa cum trebuie.
Fie ca Tudor Chirilă şi preasfântul părinte patriarh Daniel să vegheze asupra alegerii candidatului nostru, Mircea şi să ne ajute să înlăturăm dictatura!
Din 1989 incoace au existat neintrerupt in Romania doua Romanii clare si distincte. Cei pasunist-nostalgici, rezervati fata de capitalismul civilizatiei occidentale, si pe buna dreptate – o intuitie corecta le spunea ca nu au ce cauta acolo, nici intelectual, nici profesional, nici moral. In al doilea rand, oamenii cu un nivel mai ridicat de educatie si mult mai bine informati asupra lumii largi, o clasa de mijloc emergenta si profund urbana. Ion Iliescu si Adrian Nastase impotriva Conventiei si urmasilor ei, in '90, '92, '96 si 2004. Cezura era clara, unii votand invariabil A iar ceilalti invariabil B (parte separata facand defectiunea bunului simt din toamna lui 2000, in care varianta B nu a mai fost posibila).
Intre 2004 si 2009, distinctia dintre A si B devine neclara. Avem votanti traditionali ai vechii Conventii, astazi cu arme si bagaje impotriva lui Basescu. In contrapartida, exista probabil un electoral rural sau aproape, din fostul contingent A, astazi pro-Basescu. De ce?
Nu cunosc motivele celei de-a doua migratii, din simplul motiv ca exponentii ei tipici sunt in stadiul pre-alfabet, in care expunerea punctului de vedere in orice forma de media – fie ea mainstream sau sociala – este mai dificila. Nea Ghitica nu are multi followeri pe twitter. In absenta muncii de teren a unui sociolog, speculatiile sunt doar atat – speculatii.
In schimb, in ce priveste prima migratie, vocalizarea e mai mult decat abundenta. Motivele migratiei sunt clar expuse, ele fiind mai mult sau mai putin suprapunerea urmatoarelor:
A.Basescu "nu-mi inspira incredere". As vota pentru orice contracandidat. De ce? Pai, Basescu nu-mi inspira incredere...
B.Basescu este un individ grobian, cu o educatie precara, avand toate caracteristicile unui rudimentar, primitiv-rasist si misogin ("tiganca imputita", "pasarica", "gaozar"). Frisonul lui Basescu este muzica populara, daca nu lautareasca, de mahala, pe care danseaza extaziat, batandu-si palmele de pantaloni, in perfect sincron emotional cu cocalarii in extaz si cu pensionarii in lacrimi. Exeunt literatura, educatie, bun-simt.
C.Dictator sangeros, vrea sa dizolve parlamentul la fiecare mic dejun, uraste sa fie contrazis. Si-a indepartat fosti sustinatori de calibru (vezi Plesu), prin discursul autoritar, obrazul de toval si lipsa motivatiei rationale. Democratia e inutila, parlamentul e o adunatura de mafioti (care se cam intampla sa fie impotriva lui – altfel parlamentul e unul dintre pilonii de baza ai democratiei, buna de data asta). Primul ministru e un pion al presedintelui, altfel e inutil/daunator.
D.Basescu e seful de clan al clicii de mafioti care supervizeaza trecerea Romaniei in posesie personala, precum si al unei camarile de personaje bizare si incompetente, caricaturi construite in tusa groasa pe o singura trasatura: sanii (Udrea), filiatia (EBA). Lacheu devotat in persoana lui Boc. Beneficiari ai servilismului si pupaturii de mana bizantine: Casuneanu, Umbrarescu, Cocos. Basescu, grobianul jovial, dar si Basescu, Nasul Camorrei portocalii.
E.Impostor. Basescu, anticomunist? Glumesti! Capitan de vas (deci susceptibil de angajament cu Securitatea), ministru al transporturilor in timpul Mineriadei a III-a, fost fesenist – unde e exact anticomunismul lui Basescu?
F.Candidatii imi sunt indiferenti, dar in Romania "toti fura". Oricine sta prea mult la putere "isi face plinul" si trebuie rotit.
G.Sunt platit (bine!) ca sa strig impotriva lui Basescu. Sunt Badea, Gadea, Stan sau forumistul anonim care scrie despre "Ba-secu". Asta e tot, cine plateste, comanda.
A si G se descalifica imediat ca opinii valide. A isi bate joc de ceilalti votand fara sens, iar G nu are o opinie: primeste bani si atat. Sau s-ar putea sa aiba o opinie, dar banii conteaza cel mai mult.
In privinta celorlalte puncte:
B. Basescu nu e, evident, un tip intelectual. Nu auzise de Cartarescu si de "Levantul". Nu asculta "Maestrii cantareti", ca Nastase. Intr-un fel, argumentul B este pozitia cvasi-universala anti-Bush din 2000-2008: un individ agramat, ignorant, simplu pana la rumegusul cerebral, fanatic religios: o rusine ca presedinte! Intrebarea e daca vrem un presedinte intelectual. Un causeur de sueta, care serveste Stravinski, Derrida, Foucault, Popper. Ar fi un bonus, dar in nici un caz o conditie necesara sau suficienta. Un presedinte trebuie sa ia decizii bune. Influenta lui Derrida sau Cartarescu asupra deciziilor bune? Zero. Sorry. Becali e un tip mult mai primitiv decat Basescu (asta nu cred c-o pot nega nici cei mai "anti" fanatici), pe cand Vadim e un tip relativ citit, cu un oarecare bagaj de cultura generala. In schimb sunt amandoi acolo sus, pe panoul OTV, cu Elodia si cu Florin Salam. Vadim stie cine e Kant, Becali se osteneste cu Banel, dar impreuna sunt ca branza si cureaua lata. Influenta cunostintelor despre Kant asupra lui Vadim: zero. Personajul e la fel de nefrecventabil ca si Becali (care nu stie nimic). Si atunci, daca bagajul de cunostinte nu te face mai frecventabil, de ce m-ar deranja lipsa apetentei lui Basescu pentru prerafaeliti?
Asta nu inseamna ca Basescu ia sau nu deciziile bune, cele care ar conta in aprecierea unui presedinte, inseamna doar ca un presedinte "intelectual" nu este cu nimic mai bun doar pentru ca asculta Wagner, nu Ileana Sararoiu. Si atunci B cade.
Cat despre iesirile lui Basescu: "tiganca imputita". Sfanta ipocrizie! Gadea roseste in Audi, Badea se spanzura de ventilator in tacere. O tara ca o albie de porci isi descopera dintr-o data himenul. Noi avem voie sa injuram printre dinti, ala nu! Normal, un presedinte nu e un functionar public ca toti romanii functionari publici, e incarnarea lui Cristos, Mesia, vocea printului Miskin. Presedintele injura, se instaleaza depresia. Impardonabil!
C. Daca Basescu e un dictator, atunci e unul foarte prost. O credinta de neabatut in democratie m-ar indemna sa-l votez de fiecare data pe acest dictator incompetent. A fost suspendat de parlament, s-a chinuit un an si jumatate sa-si debarce propriul prim-ministru, are o presa in mare majoritate ostila. CE anume a dictat Basescu? De ce nu e Voiculescu in lagar daca Basescu e dictator? Sau dictator nu mai inseamna, cum credeam noi, unul care face ce vrea intr-o tara, ci un individ coleric, care se mai ratoieste din cand in cand la X sau Y (X si Y fiind milionari, patroni de media si, in general, cetateni savurandu-si nesuparati de nimeni universul totalitar de fiecare zi)?
D. Categoric, Basescu e seful (voluntar sau nu) de clan al lui Casuneanu, Umbrarescu, Cocos, al "regilor asfaltului" si al atator baieti destepti. Je vous l'accorde. Basescu e tatal Imundei si socrul Sydei, noul Odios al Sinistru de impiedicatei EBA. Dar cine viseaza un alt fel de presedinte al Romaniei viseaza prea umed. Baieti destepti vor exista intotdeauna, la fel clica servila din jurul celor care au puterea. Nu schimbati Romania schimband presedintele. Dintre presedintii 1 si 2, unul se inconjoara de un clan generic de mafioti, iar celalalt incearca sa acapareze totul: puterea absoluta in Romania la nivel central (parlament, guvern, justitie, presa) si local (baronii lui Cozmanca, in 2000). Ultimul caz este cel al sperantei de presedinte Nastase, in 2004. In 2009, Basescu are parlamentul impotriva, o justitie ezitanta (NUP-uri pentru Iliescu si Nastase), un guvern minoritar sau deloc, o presa ostila. La nivel local avem fiefuri rosii sau portocalii, fiecare cu pomenile sale in mici, bere si saci de faina, dar in ansamblu suntem departe de munca centralista de teren de odinioara a lui Cozmanca (in felul sau un geniu organizatoric).
Problema e ca 2 e prea departe si romanii au uitat de el. Intotdeauna raul recent e cel mai mare.
Votam nici-nici: Crin Antonescu. Au disparut in umbra asfaltului Casuneanu si Cocos? Asta inseamna ca s-a schimbat Romania in 2009, ceea ce nu prea cred. Dar din punctul de vedere al lui D, nu am avea o camarila mai urata in jurul lui Crin decat in jurul lui Basescu, ceea ce mi se pare oarecum rezonabil. In Crin Antonescu nu avem (pana la proba contrarie) un nou Nastase. Daca nu avem in vedere decat argumentul D, atunci Antonescu e cel putin indiferent fata de Basescu. Posibil mai bun, posibil mai rau, cel mai probabil indiferent.
E. Basescu e un vechi fesenist si locomotiva a trenurilor care transportau mineri in 1990. Ca "fesenist" azi,m-as astepta ca Basescu sa fie neconditionat din seria Iliescu, Barladeanu, Vasile Vacaru, Dan Martian (daca si-i mai aminteste cineva). Un fesenist din '90 e astazi, daca mai traieste, un tataie nostalgic si gaga (vezi Iliescu). Nu Basescu. Daca a facut vreodata parte din marea familie a camasilor negre la guler, patronata spiritual de Gheorghe Dumitrascu, nu mai e cazul azi.
Daca vedeti la Basescu vreo sclipire de baba din Liga Antimonarhista, din "IMGB face ordine" sau din "Moarte intelectualilor", spuneti-mi si mie. Daca a existat vreodata vreun fesenist Basescu, a murit de mult.
In schimb, il avem pe Basescu care condamna comunismul in parlament, in urletele lui Vadim si ale colegilor de copita ai lui Vadim. Vorbe? Gargara? Poate. Dar in Romania, unde vorbele sunt mai intotdeauna fapte, se uita ca si faptele sunt vorbe cateodata. A spune ceva e un act. A vorbi despre natura de rau absolut a comunismului in tara unde "Ceausescu a facut si lucruri bune" nu e putin. Mai ales din partea unui om nu foarte citit (vezi B), si cu jumatate din viata parte a vechii lumi. Ca nu s-a concretizat nimic dupa gargara si tortionarii isi primesc pensiile in continuare? Ghinion, in dictatura lui Basescu parlamentul voteaza pensiile.
Act ipocrit? Basescu trambiteaza condamnarea comunismului in speranta unui capital de simpatie? Si daca ar fi asa – un act bun e bun indiferent de intentii.
Inca o vorba despre ipocrizia anticomunista a lui Basescu, in contrast cu trecutul sau de comunist si prezumtiv semnatar al pactului cu Securitatea. In 1993-94 licarea pe firmamentul politicii romanesti steaua unui baiat bun ca o bomboana. Spre deosebire de monstrii analfabeti din fostul CPUN, stia sa vorbeasca civilizat, la obiect (!), ironic. A fost a doua personalitate ca si capital de incredere, in '94. Discursul sau era cel al unui politician din lumea civilizata. Numele sau: Nastase Adrian.
In 200..., spre Nastase Adrian curgeau toate spagile din Romania si cei care aveau tupeul sa scrie impotriva lor erau anchetati de politie (Iane, Ciuvica, cineva?). Bombonel, intre timp Bombon-elle, devenise Nastase sapte-case, mostenitorul matusii Tamara, ctitorul unor viloaie in care kitschurile si arta buna se amestecau intr-un talmes-balmes de targ-de-purici, marturie a gustului de nouveau riche al parvenitilor.
Prefer un fost fesenist cu afaceri rezonabil de dubioase (daca or fi), care se incapataneaza sa asculte Ileana Sararoiu, sa rada la glumele groase ale colegilor de cinzeaca si pentru care caviarul graseiat al magistrului e, scuzati vorba proasta, un pisat lung de bou.
F. Basescu nu e mai bun sau mai rau ca altii, dar a stat suficient la putere – in logica romaneasca a politicii, "a furat destul" – si trebuie schimbat. Nu conteaza cu cine. Daca votez asa, mai bine ma intorc la Lego si Donald Duck. Inseamna ca nu am discernamant. X sau Y nu conteaza, ei vin la putere ca sa fure, si dupa indeplinirea acestei datorii sacre romanesti, trebuie schimbati. Sa nu vezi vreo diferenta intre Iliescu, Vadim, Basescu, Nastase sau Antonescu inseamna ca ori iti lipseste ceva, ori nu te intereseaza si nu esti informat suficient. Oricare ar fi varianta aleasa, in permanenta pot sa argumentez pentru X contra lui Y bazandu-ma pe factori diferentiatori – dar ca bietul om este supt vremi si sub politicienii corupti (toti) nu e numai o gandire idioata ci si imorala. Cred ca e de datoria fiecarui cetatean de a se imagina si actiona ca cetatean, nu ca iobag prestator de felatii, dar poate ca e doar inchipuirea mea nemernica...
Rezumand, A-G sunt toate argumente anti-Basescu si impotriva tuturor se poate schita o pozitie mai mult sau mai putin sustenabila. Dar ar fi patetic ca decizia de vot sa se intemeieze pe un contra la un argument contra.
Decizia de baza in privinta votului priveste starea Romaniei dupa '89. E imposibil de crezut ca un presedinte sa schimbe ceva fara sa se intample nimic la baza piramidei. Cine spera in realizari marete ale noului presedinte, sa-si usuce cearceaful cu foehnul.
Romania a fost in pozitia unui stat semifascist (1989-1996), a unui stat incapabil (1996-2000), a unui stat cu puseuri dictatoriale – serioase de data asta, in 2000-2004. Din aproape toate punctele de vedere, in lumea premoderna. In mare parte, responsabila pentru aceasta situatie este populatia crescuta si indobitocita in comunism, incapabila de articulare, de constructie si dialog. O mare de mujici cu gurile cascate catre Stat, asteptand sa li se verse: salarii, pensii, prime. Pentru performanta unei tari bananiere.
Oricum ar atarna in balanta calitatea populatiei Romaniei, dupa 1989 a existat o influenta personala discernabila in viata Romaniei, influenta unui om de trei ori presedinte: Ion Iliescu, cel care a patronat Revolutia cu mii de victime si fara niciun asasin, fenomenul Targu-Mures in martie '90 (justificarea infiintarii SRI), primele 4 mineriade, stagnarea generalizata, lipsa vreunei reforme in economia reala, insistenta pentru o perestroika economica spalacita si lipsa de permisivitate a oricarei pozitii critice in media (prima televiziune puternica neafiliata a aparut in '95). Dupa 20 de ani, Ion Iliescu se bucura de o pensie linistita alaturi de doamna Nina.
Daca Romania este astazi o tara de nivelul Ucrainei si nu Cehia sau Polonia, o datoram diferentei de civilizatie dintre populatii, dar neindoielnic si lui Ion Iliescu.
Partidul mostenitor al structurii originare din '89 si copilul spiritual al lui Iliescu, PSD, este in 2009 primul partid al Romaniei. Actualul PDL (fosta aripa a FSN), nu mai are nimic de-a face cu partidul-mama. Oricat de difuza ar fi situatia la nivel local, si oricat de statistic egal impartite ar fi defectele romanilor, Boc, Videanu sau Blaga nu sunt nimic din Birladeanu sau Vacaru. Daca vi-i mai amintiti pe ultimii doi, adevarul propozitiei ar trebui sa fie evident.
Pentru cei care au trait anii '90, nu exista decat un singur vot posibil: impotriva lui Iliescu si a copiilor lui. Nu a existat un rau mai mare in Romania de dupa '89.
E un vot negativ, dar asa e orice vot. Cu rare exceptii, nimeni nu voteaza pentru o solutie, ci impotriva precaritatii solutiei alternative. Republicanii au votat impotriva lui Obama, democratii impotriva lui Bush (desi nu mai candida), cei care se saturasera de greve mineresti si economie sub cea a Italiei, pentru Maggie Thatcher, cei care se saturasera de democratia in care painea se cumpara cu trilioane de marci – cu Hitler.
In 1990, Ion Ratiu a avut 2% iar Radu Campeanu vreo 10%. Pentru un soldat anti-Iliescu in '90 nu era decat o singura strategie posibila: voteaza anti-Iliescu ori de cate ori ti se ofera ocazia. Si din nou. Daca toti oamenii, intre timp destul de multi anti-Iliescu, voteaza cum trebuie, fara sa-si risipeasca votul, poate ca Iliescu et alii vor plati, in sfarsit, pentru Romania pierduta din anii '90. In puscarie.
Sigur ca cei mai batrani si intelepti au inceput sa rada – Iliescu in puscarie, Nastase in puscarie – ce's copil? Astia stiu prea multe, cei acum la putere sunt din aceeasi clica etc etc.
Dar ce ar fi daca oamenii ar vota toti in aceeasi directie – si parlamentul ar fi 80% anti-Iliescu si anti-Nastase? Ar mai fi impunitatea lor atat de sigura? In mod cert nu – nu e sigur ca li s-ar intampla ceva, dar situatia lor ar fi infinit mai precara. Si poate....
Asta mi se pare singura strategie normala de vot de 20 de ani incoace: voteaza intotdeauna cu cel mai puternic inamic al lui Iliescu si al urmasilor lui. Un vot sentimental e fara sens, la fel un vot pentru un candidat exotic, la fel un vot in alb (care e un "vot de blam" la fel cum scoaterea fundului in grindina e un vot de blam pentru grindina – tu ai vrut sa le arati obrazul, iar rezultatul e ca te cam doare fundul).
Cine e cel mai puternic candidat anti-Iliescu de azi? Crin Antonescu? A avut cateva iesiri la adresa lui Geoana (ca sa nu uitam ca el e candidat de "dreapta" si trebuie sa atace "stanga", sa nu care cumva sa se intample vreo confuzie), in rest nimic. Antonescu nu pare sa aiba nicio memorie a evenimentelor de dupa '89. Nu exista vreun rau esential care vine de atunci. Pentru el, Romania a aparut ieri, cu Basescu. Ca pentru majoritatea romanilor, pentru care raul major e cel recent: vor vota impotriva lui Iliescu, apoi a lui Constantinescu, apoi a lui Nastase, apoi a lui Basescu, apoi impotriva succesorului lui Basescu, ca o balerina dezaxata care se roteste odata la 4-5 ani fara discernamant si strategie de miscare. E posibil ca Antonescu sa fie un candidat profund anti-Iliescu – dar n-o arata prin nimic.
Daca Traian Basescu nutreste o profunda simpatie pentru Ion Iliescu, Adrian Nastase si vietile lor fericite – atunci o ascunde foarte bine, si eu sunt extrem de naiv. Intotdeauna vor exista conexiuni intre mafiotul generic al lui Basescu si mafiotul generic pesedist, dar asta se va intampla oriunde, oricand, pentru ca asta e Romania. Tinta mea nu e eliminarea acestei camarile obscure, pentru ca aceasta tinta e irealizabila.
In schimb, vreau sa votez pentru singura tinta tangibila in care cred: o situatie de dezavantaj clar pentru prietenii nostri din '90. Nu pentru imbunatatirea generala a vietii economice, nu pentru o Romanie ca Soarele sfant de pe cer sau pentru reprimirea lui Pluto in club, pentru Nobelul romanesc pentru literatura sau pentru un presedinte cu tricou cu Pink Floyd. Daca romanii ar fi atacat, sustinut si sistematic, degetul mic al piciorului stang al colosului, fara sa fie ametiti de fantasme, din 90 incoace, poate ca azi ne-am permite sa votam impotriva grobienilor joviali care nu asculta Wagner.
